- Centrul de Selecție și Consiliere Sportivă
- Cercul olimpic „Maricica Puică”
- Asociatia Tinerilor din Educaţie Fizică şi Sport
- Capoiera – Arta mistică a sclavilor afro-brazilieni
- Cerc de gimnastică
- Centrul de formare și perfecționare
- Qwan Ki Do universitar – ACS Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Karate do universitar
Centrul de Selecție și Consiliere Sportivă
Centrul de Selecție și Consiliere Sportivă (CSCS) este o asociație ce are drept scop dezvoltarea unui sistem performant de transpunere a descoperirilor științifice din domeniul Educației Fizice și Sportului în practica descoperirii, pregătirii și lansării sportivilor de performanță, la toate nivelurile.
Obiectul de activitate al CSCS este: identificarea talentelor sportive, a copiilor supradotați, conturarea profilurilor de performanță și realizarea programelor de pregătire personalizată.
Practic, se urmărește:
- îmbunătățirea infrastructurii de cercetare a Facultății de Educație Fizică și Sport, prin aport intelectual și material al CSCS, fapt ce ar conduce la posibilitatea dezvoltării de noi baze de date necesare publicisticii științifice;
- orientarea și dezvoltarea profesională a studenților cu potențial spre cercetarea științifică, aplicată în sport, și integrarea acestora în practica sportului de performanță;
- convocarea unui grup de specialiști pe diverse tematici ale antrenamentului sportiv și din diverse ramuri sportive, în vederea realizării unui profil (fizic, tehnic, psihologic) al sportivului, în funcție de: vârstă, sex, ramură sportivă, nivel de pregătire etc.
- asigurarea unui serviciu de consiliere sportivă pentru factorii sociali interesați prin realizarea și aplicarea programelor de pregătire personalizate, prin intermediul studenților voluntari ai Facultății, asigurându-se integrarea ulterioară a acestora mai ușor în sportul de performanță sau de masă.
În cadrul CSCS pot activa studenți ai universităților ieșene, înscriși la învățământul cu frecvență în ciclurile de licență sau master. Studenții din cadrul CSCS au statut de voluntari.
Accesul in CSCS se face pe baza interviului cu coordonatorul.
Dezvoltarea CSCS se realizează progresiv, prin intermediul unei calități ridicate a serviciilor, cât și printr-o extindere a ariei de acțiune treptat și continuu. În același timp, compartimentele specializate ale Centrului se pot diferenția și perfecționa (metodica antrenamentului sportiv, evaluare fizică, evaluare tehnică pe ramuri sportive, evaluare psihologică, consiliere pe probleme de pregătire fizică, consiliere pe probleme de nutriție, consiliere pe probleme de management etc.)
Coordonatorul CSCS este asist. dr. Florin TROFIN (florintrofin@gmail.com).
Maricica Puică – Campioană olimpică, Los Angeles, 1980, 3000m
„Eu cred că fiecare om se naşte cu un anume talent. Talentul meu a fost alergarea. Nadia trebuia să fie balerină sau ceea ce a fost – cea mai bună gimnastă a lumii. Năstase nu putea fi decât tenisman, deşi el se visa fotbalist, iar pe Patzaichin nu ni-l putem imagina decât ca vrăjitor al apelor.”
„Acum, când anii s-au adunat, mă întreb uneori dacă a meritat să-mi dedic întreaga viaţă acestui scop şi răspund, cu mâna pe inimă, simţindu-mi picioarele fremătând încă după zecile de mii de kilometri parcurşi, în toate anotimpurile şi pe toate meridianele lumii. Da, a meritat! Am fost fericită şi acest lucru nu se poate obţine fără efort, fără dăruire şi fără sacrificii.”
Maricica Puică
Principiile fundamentale ale olimpismului
- Olimpismul este o filosofie a vieţii, care înalţă şi combină într-un ansamblu echilibrat calităţile corpului, voinţei şi spiritului. Asociind sportul culturii şi educaţiei, Olimpismul se vrea creatorul unui stil de viaţă bazat pe bucuria aflată în efort, pe valoarea educativă a bunului exemplu şi respectul principiilor fundamentale universale.
- Scopul Olimpismului este să pună sportul pretutindeni în slujba dezvoltării armonioase a omului, în vederea încurajării stabilirii unei societăţi paşnice, preocupate de păstrarea demnităţii umane.
- Miscarea Olimpică este o actiune organizată, permanentă şi universală realizată sub suprema autoritate a Comitetului Internaţional Olimpic de către toate persoanele şi entităţile care sunt inspirate de valorile olimpismului. Acoperă toate cele cinci continente. Îşi atinge apogeul prin reunirea atleţilor lumii la marele festival al sportului, Jocurile Olimpice. Simbolul Mişcării Olimpice este reprezentat de cele cinci cercuri întrepătrunse.
- Practicare sportului este un drept al omului. Toţi indivizii trebuie să aibă posibilitatea de a practica sportul, fără discriminare şi în spirit olimpic care cere înţelegere reciprocă, prietenie, solidaritate şi fair-play. Organizarea, administrarea şi managementul în sport trebuie controlate de organizaţii sportive independente.
- Orice forma de discriminare cu privire la o ţară sau o persoană pe motive de rasă, religie, politica, sex sau altele este incompatibilă cu participarea la Mişcarea Olimpică.
- Participarea la Miscarea Olimpica presupune conformitate cu Carta Olimpică şi recunoasterea Comitetului Internaţional Olimpic.
Charta Olimpică
Simbolistica olimpică
Deviza olimpică
Mai repede, mai sus, mai puternic simbolizează, în mod convingător, calea urmată de fenomenul sportiv mondial. Deviza a apărut numai pe primul drapel olimpic înălţat pe stadionul Jocurilor Olimpice de la Anvers (1920). Creatorul acesteia este reverendul Didon, eminent educator şi promotor al sportului şcolar de la sfârşitul sec. al XIX-lea, în Franţa, care a dedicat acest îndemn latin clubului de elevi al cărui animator era. Mai târziu, Coubertin a desemnat aceste cuvinte drept deviză a olimpismului modern.
Cercurile olimpice
Cele cinci cercuri olimpice înlănţuite reprezintă emblema Jocurilor Olimpice, fiecare având altă culoare: albastru, galben, negru, verde şi roşu. Cercul albastru este aşezat sus în stânga iar celelalte sunt aşezate astfel: cercul galben în partea inferioară uneşte cercul albastru şi negru; tot în partea inferioară este situat şi cercul verde, care uneşte cercurile negru şi roşu. Acestea plus fondul alb reprezintă cele şase culori care contribuie la alcătuirea drapelelor tuturor naţiunilor, iar înlănţuirea lor reprezintă, conform ideii lui Pierre de Coubertin, înfrăţirea celor cinci continente ale lumii.
Steagul olimpic
Arborarea drapelului olimpic pe stadionul olimpic sau în împrejurimi şi intercalat cu drapelele tuturor ţărilor participante este obligatorie. Un drapel olimpic de o dimensiune mai mare flutură în incinta stadionului, pe un catarg central, unde este ridicat în momentul anunţării deschiderii Jocurilor Olimpice şi de unde este coborât la sfârşitul ceremoniei de închidere a întrecerilor.
Torţa olimpică
Ştafeta flăcării olimpice (simbolizând întoarcerea permanentă la origini), parcurge ţări, mări, continente, fiind transmisă de la un alergător la altul până la locul de desfăşurare a Jocurilor, în ziua deschiderii acestora. În momentul în care purtătorul ultimului schimb al ştafetei – de obicei un sportiv de prestigiu al ţării respective – intră pe stadion mii de porumbei îşi iau zborul, simbolizând concordia umană, pacea şi speranţa. Sosirea torţei pe stadionul olimpic este unul dintre cele mai emoţionante momente din festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice.
Medaliile olimpice
Medaliile olimpice sunt elemente unice pentru fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice. Există două tipuri de medalii:
- medalii de clasament
- medalii de participare.
La Jocurile Olimpice antice câştigătorii primeau ramura de măslin, iar ceilalţi doi nimic. La prima ediţia a Locurilor Olimpice moderne, Atena, 1896, pentru locul I s-a acordat medalii de argint, aurul fiind considerat inferior argintului. Opt ani mai târziu, medaliile de argint au fost înlocuite cu cele de aur. Medaliile olimpice au un diametru de 7 centimetri. Medaliile oferite pentru locul I sunt din argint şi suflate cu 6 grame de aur pur, pentru locul al II-lea sunt din argint, iar pentru locul al III-lea sunt din bronz.
Asociatia Tinerilor din Educaţie Fizică şi Sport
Asociaţia tinerilor din educaţie fizică şi sport are ca scop promovarea sportului ca metodă de dezvoltare personală şi educaţie non-formală a tinerilor şi a altor categorii de vârstă.
Pentru atingerea scopului propus, asociaţia are următoarele obiective:
- dezvoltarea sportului de echipă şi individual,
- organizarea de cursuri şi stagii de pregătire,
- promovarea tinerlor talente în sport şi în domenii colaterale,
- asigurarea şi dezvoltarea unor programe de consultanţă de specialitate membrilor săi şi altor categorii sociale,
- organizarea competiţiilor naţionale,
- dezvoltarea contactelor şi parteneriatelor cu diferite instituţii.
Pentru atingerea scopului şi obiectivelor propuse, asociaţia poate desfăşura activităţi economice accesorii scopului patrimonial pentru care a fost constituită.
Membrii fondatori ai asociaţiei:
- Onose Ionuţ,
- Pintilie Ionuţ,
- Romanciuc Vlad,
- Ţuţu Olivia.
Capoiera - Arta mistică a sclavilor afro-brazilieni
Capoeira aparţine culturii tradiţionale braziliene. În forma sa embrionară, ea a apărut ca stil rudimentar de luptă practicat de sclavii de culoare aduşi din Africa să muncească pe plantaţiile de trestie de zahăr şi bumbac ale conchistadorilor portughezi şi danezi.
Aceeastă formă orală de exprimare a culturii sclavilor reprezintă o împletire a unor forme de dansuri ritualice (cu teme războinice, religioase, de vânătoare, de iniţiere, etc) aparţinând diferitelor populaţii africane, combinate cu elemente acrobatice executate într-o manieră specifică şi tehnici marţiale care folosesc cu preponderenţă tehnici de picioare.
Forma de practicare a capoeirei este astăzi aceaşi cu cea pe care pionierii ei au stabilit-o. Practicanţii de capoeira – capoeiristas – sunt dispuşi într-un cerc (roda). La baza cercului se află muzicanţii care cântă la instrumentele tradiţionale specifice: berimbau, atabaque, pandeiro, caxixi, agogo. După salutul celor care interpretează instrumental şi vocal minunatele cântece de capoeira, practicanţii intră câte doi în interiorul cercului unde execută tehnici specifice într-o luptă non-contact în funcţie de ritmul şi mesajul melodiilor cântate. Mişcările celor doi trebuie să fie curgătoare, rapide sau lente, executate la sol, în picioare sau în aer în funcţie de tempoul melodiei, de trăirile executantului şi de mişcările executate de partener.
Faima capoeirei a depăşit demult graniţele Braziliei, admiratori din multe ţări lăsându-se fascinaţi de caracteristicile sale. Capoeira alături de samba de capoeira, maculele şi alte dansuri şi jocuri care se constitue într-o moştenire comună lăsată de capoeira, oferă privitorului dar mai ales practicantului, momente unice de o frumuseţe aproape hipnotică.
Un capoeirista veritabil trebuie să cunoască interpretarea orală şi instrumentală a cântecelor specifice acestei arte orale unice, să înveţe şi să folosească limba tradiţională a capoeirei (braziliana), să cunoască tradiţia culturală, religioasă şi socială care a dat naştere acestei inedite arte.
Un capoeirista poate să-ţi fie duşman, dar de cele mai multe ori îţi este aliat. Un capoeirista este un filozof al vieţii, el îţi va fi prieten la greu. Un capoeirista reprezintă, de fapt, toate acestea la un loc.
Karate do universitar
Datorita impactului puternic al Karate-do-ului după restructurarea societăţii româneşti din 1989, Karate-do-ul a devenit o disciplină universitară şi la Universitatea din Iaşi, în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Karate do este o disciplină de învăţământ ce se studiază patru ani la Universitatea Waseda din Japonia. Anul 1998 aduce în planurile sale de învăţământ Karate-do-ul pe lista disciplinelor opţionale pentru studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.
Această disciplină este predată de lectorul universitar Cristian-Mihail Rus, ce are specializare în Karate-do stilul Shotokan, nivelul său fiind Ni-Dan Shotokan (centură neagră 2 Dan). Cursul vine să completeze formarea viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport cu noţiuni clare şi bine structurate din Karate-do. Se urmăreşte în predare atât respectarea tradiţiei japoneze, cât şi adaptarea acesteia la formarea noului profesor de educaţie fizică şi sport.
Acest curs prezintă o mică parte din filozofia artelor marţiale şi câteva forme de manifestare cristalizate în probele de concurs (kata şi kumite). De apreciat este faptul că Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi a avut printre studenţii săi şi nume ce sunt asociate cu titluri de campioni mondiali, europeni şi naţionali.